...ashes and dust...

EU te trezesc în fiecare dimineaţă...

2009-10-20T09:48:00.002+03:00

Este un verset în Psalmi care mă loveşte în fiecare dimineaţă.... Nu deschid Biblia în fiecare zi acolo, nu îl am scris pe perete sau pe oglinda retrovizoare a maşinii şi nici nu mi-l spune Samy (baieţelul meu de 3 ani şi 5 luni) :) ...pur şi simplu îmi vine în minte... ca să vezi cât de credincios este Dumnezeu.

"Inima îmi spune din partea Ta :"Caută faţa Mea"...şi faţa Ta, Doamne o caut!" PS 27:8

A devenit deja un clişeu expresia "mulţumesc pentru o nouă zi de viaţă"... uneori o spunem aşa mecanic (cel puţin eu)... şi totuşi, fiecare zi de viaţă este un miracol pentru care nu suntem destul de mulţumitori. Mă gândesc doar la prima zi din viaţa lui Adam, când Dumnezeu I-a suflat suflare de viaţă şi a devenit o fiinţă vie...cu suflet...care în fiecare zi mergea la plimbare cu Dumnezeu. Dumnezeu era credincios şi se asigura că în fiecare zi petrece timp cu Adam...şi invers. După 5000 de ani...azi...Dumnezeu este acelaşi, credincios şi în fiecare dimineaţă îmi spune "caută faţa Mea". Problema este la răspuns. Nu de fiecare dată răspund prezent la apel, iar El niciodată nu renunţă la chemare.

Aşa că două lucruri vreau să ne amintim:

1. Dacă dimineaţa te trezeşti şi cauţi faţa lui Dumnezeu... bravo ţie. Nu uita, chiar şi asta este harul lui Dumnezeu. Nu o faci prin puterea proprie, că aşa vrei tu...ci pentru că Dumnezeu este credincios. Continuă să faci acest lucru cu mulţumire.

2. Dacă dimineaţa te trezeşti, Dumnezeu te cheamă la plimbare, dar tu nu cauţi faţa Lui... fă-ţi timp. Nu-ţi cere El să stai ore în şir cu El... doar să mergi câteva minute aproape de El să Îl laşi să-spună ce vrea de la tine şi să Îi spui ce vrei tu de la El. Ironia este că un apel telefonic dis de dimineaţă nu-l refuzăm, dar pe Dumnezeu de multe ori Îl refuzăm.

... trebuie să pun şi 3..

3. Dacă dimineaţa te trezeşti... şi nu-L auzi pe Dumnezeu chemându-te....well.... ask questions... spre cer...

Rodul muncii unei femei puse la dispozitia Lui...

2009-05-15T09:48:00.000+03:00

Stau uneori si ma gandesc "is it worth it?" Sa iti pui viata la dispozitia altora?! Oare va fi vreun rezultat?!

Iata raspunsul....

Aseara am intalnit un cuplu din Noua Zeelanda, oameni care toata viata lor au slujit ca misionari in Asia. Nu conteaza cine sunt, dar conteaza ceea ce fac ei... ma opresc doar la un singur lucru facut de ea in timpul scolii. Fiind tanara crestina, cu pasiune pentru cei pierduti, a inceput sa vesteasca mesajul salvarii celor din scoala ei. Zece au fost mantuiti. Printre ei, fondatorul a ceea ce noi si intreaga lume cunoaste ca fiind HILLSONG.

Acum ma pot gandi si la rezultatele lucrarii unei tinere pline de pasiune pentru Domnul ei. Nu cred ca ea se gandea pe vremea aceea ca prin colegul ei, astazi mii de tineri din intreaga lume vor canta cantece pline de putere, vor merge la scoli de misiune si muzica, si se vor infiinta biserici de inchinatori adevarati.

Deci, is it worth it? Cu siguranta.

Se merita chiar si pentru un singur suflet...

Think about it

Este oare tot răul spre bine?

2009-03-19T08:28:00.001+02:00

"... ca să te smerească şi să te încerce şi să-ţi facă bine apoi." Deuteronom 16:9

Sunt cuvintele adresate poporului ales al lui Dumnezeu, Israel, în urma unui lung drum înspre ceea ce pentru unii era un necunoscut, pentru alţii nebunie, pentru foarte puţini un ideal... locul unde ar muri liniştiţi.... iar pentru cei mai mulţi... o corvoadă. O viaţă de om (căci 40 de ani ar putea însemna o viaţă de om) în pustie, fără direcţie, mâncănd aceiaşi mâncare zilnic, urmând acelaşi ritual zilnic, înconjurat de secetă, şerpi, scorpioni şi alte vietăţi.... ai numi această viaţă "un rău"? Probabil că da.

Ce bine au găsit oamenii din acest popor, în toată umblarea aceea fără sens? Pentru trup....probabil că nici unul... şi totuşi Dumnezeu le-a purtat de grijă.... "te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai...haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nu ţi s-au umflat picioarele în timpul acestor patruzeci de ani."... dar binele spiritual a fost nemăsurabil.

Citesc tot capitotul 9 din Deuteronom şi nu îndrăzenesc să mă întreb ce s-ar fi întamplat dacă poporul nu umbla 40 de ani, în cerc, prin pustie. Mă gândesc doar că ar fi ajuns în ţara în care curge lapte şi miere, ar fi gustat din bogăţia ei, ar fi trăit în ea...şi ar fi uitat de unde au plecat şi de la cine au primit toate aceste binecuvântări.

Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase...când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul... ia seama să nu ţi se îngâmfe inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din ţara robiei..."

Aşadar.... dacă treci prin greu...este spre un mai mare bine al tău... poate Dumnezeu îţi va da mai mult decât ai acum (nu-i obligatoriu să fie aşa)... dacă îţi dă nu uita pe unde Domnul te-a trecut şi recunoaşte-L binecuvântează-L şi mulţumeşte-I, căci... ce ai să nu fi primit de la EL?!

"Căci EU cunosc gândurile care le am cu privire la voi...gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde." Ieremia 29:11

"Căci toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, acelora care sunt chemaţi după planul Său." Romani 8:28

Asest mesaj nu trebuie luat ca o garanţie că Dumnezeu îţi va da bogăţii, nici că El te va feri de încercări... dimpotrivă, susţine ideea că vei trece prin greutăţi...CA SĂ-ŢI FACĂ BINE APOI

Un spectacol grandios...dar fără spectatori...

2009-02-23T10:25:00.000+02:00

Sa va spun cate ceva despre locul in care traiesc...prin harul Lui. Un loc pretios, de care nu m-as desparti cu usurinta...un loc al demonstrarii bunatatii si bogatiei Creatorului...

Dimineata., stând în gradina verde din spate, pot vedea frumuseata unui rasarit perfect din spatele Făgărașilor...un soare ivindu-se nu timid și nici neputincios...ci plin de grandoare și stralucire in ciuda tuturor incercarilor de a fi ascuns de nori negri sau fumurii...mi-l imaginez pe bătrânul și neschimbatul lucitor cum așteaptă cu nerăbdare să-și arunce săgețile arzătoare și pline de lumină dincolo de culmile piscurilor ascuțite și tremurătoar e ale Făgărașilor, lăsând căldura-i să pătrundă in tot orașul plin de freamăt în încercarea trecătorilor de a face încă un pas spre o viață mai bună într-o lume care nu se mai îndreaptă spre mai binele dorit de toți...E o scenă pe care ai vrea s-o încremenești...să prinzi un cadru de neuitat și să faci, măcar pentru un moment, ca timpul să stea în loc și să te bucuri de ceea ce 160.000 de locuitori ai orașului ignoră, distrași fiind de lucruri trecătoare, ca și ei de altfel.

În ciuda ignoranței trecătorilor, soarele își continuă spectacolul spre apus, lăsând uneori, perdeaua fumurie să-i acopere frumuseațea, crezând că măcar așa să fie observat de cineva...prin lipsa lui.

A mai trecut o zi și prezența sa a fost din nou neobservată, dar el...mereu zâmbitorul...oferă chiar și ultimul act al piesei sale sublime prin roșul aprins al apusului strălucirii sale...pentru câteva ceasuri...făcând loc pe scena întunecată a cerului, aștrilor licăritori asemenea unor licurici încremeniți în infinit....cu speranța că poate mâine, la răsărit va fi cineva care să-l aștepte în frumusețea dimineții la începutul spectacolului său necontenit...

Cam asta ignoră zi de zi locuitorii unui oraș plin de bogăție, cultură, frumusețe și totuși...încă în întuneric....Și același lucru îl fac Celui care orchestrează acest spectacol magnific zi de zi pentru ei...trecătorii